Jocuri

          Cuvinte, vorbe, sunete,litere, puncte, virgule, semne, jocuri. Unele mai plăcute, altele mai puţin. Ce ştim să facem încă de când suntem mici cât palma tatei. Jocuri. Ne jucăm cu plăcere. Când vine vorba de joc, dispare oboseala. Chiar şi temele. Dar, odată ce ne maturizăm noi, şi dificultatea lor creşte. De la „Baba Oarba”, „Ascunsa”, „Prinsa” la „Fazan”, „Jocul cuvintelor”, „Crosswords”, iar în cele din urmă la jocul final şi cel mai important, la care nu prindem mai niciodată regula: viaţa noastră.
             Sigur, nu pare un joc prea greu. Trebuie să ştii să jonglezi cu vorbele, faptele, acţiunile tale. Şi câteodată, chiar cu tine, cel din interior. „Mândrie şi prejudecată” îţi spune ceva?
               Oricum, voiam doar să vă spun de un joc mai puţin cunoscut în profunzime. E unul greu în care doar cei puternici rămân. Nu are un nume. Şi nici reguli bine definite. E un joc parşiv, şiret, lacom, egoist, din care vrei să te sustragi, dar nu poţi. Sau poţi dar ai nevoie de multe cunoştinţe. Te testezi. Ai încercat vreodată să îţi creezi un alter ego care să privească obiectiv toate acţiunile tale? Sau să te detaşezi de tine câteva minute şi să îţi analizezi acţiunile şi gândurile? Un loc propice pentru asta? Muntele, marea(undeva mai liniştit şi liber), pădurea, sau chiar în apropiere de un lac, izvor.

          Şi-acum, că tot vorbeam de jocuri de cuvinte, vă-ntreb: „Cine cu cine a făcut poze?” „Muntele cu Converse sau Converse cu munte?”
            Voie bună şi vacanţă faină!