20 iunie 2014- Minunata zi în care a început vacanţa. Finally. Şi, cum vara e momentul liber în care ne „despărţim” vreo 3 luni de şcoală, anul ăsta a început cu o evadare pe munte, o evadare din oraş, de oamenii şi tehnologia de aici, de zgomot şi mirosul de combustibil. O ieşire de care, cu siguranţă, toţi avem nevoie de una. Am mers pe munte. Pe Călimani. Aerul era vesel, nou, proaspăt, jucăuş. Era cu noi. Totul ne saluta voios. Vântul, parcă nu era foarte dur, era răcoritor. Ieşiţi din cutia îmbâcsită de smoală a oraşului, din caniculă, aerul de aici ne izbea puţin. Dar, era atât de bun. Simţeam viaţa.
Vara era munte, muntele era aer, viaţă, fericire, prospeţime, suflet, vânt, era nou. Eram noi. Viaţa începea să respire altfel prin porii noştri. De la aventura în şosete, la „Frăţia Bocancilor”, de la şosete impermeabile imprivizate din pungi la „eşarfe fashion”, muntele ne stimula creativitatea.
Vânt, nevânt, Călimani, Rodnei, Ceahlău, Bistriţa, Retezat, Făgăraş, mereu muntele va fi cel care ne va face să simţim cu adevărat viaţa.
My advice? Într-un ghiozdan mai mare pune nişte voie bună, haine mai groase, nişte mâncare, cortul, sacul de dormit şi izoprenul, ia nişte prieteni, trenul şi fugi la munte. Nu vei regreta. 😉
Ecaterina Lungociu 